A jucat 107 meciuri pentru CFR Cluj, reușind să marcheze 5 goluri, iar acum dorește să evolueze pentru naționala lui Pițurcă.
Argentinianul Emmanuel Culio anunță din Turcia că FRF dorește să obțină actele pentru a-l naturaliza, oferindu-i astfel posibilitatea de a fi convocat de selecționer. Jucătorul împrumutat de Galatasaray la modesta Orduspor spune că ia în calcul posibilitatea de a juca pentru „tricolori”, însă anunță că are și o altă ofertă din America de Sud: naționala statului Chile îl dorește.
„Federația din România vrea să îmi obțină actele pentru a putea juca în națională, și din Chile am fost căutat. Poate voi renunța la visul de a fi în aceeași echipă cu Messi și voi accepta să joc pentru una dintre cele două țări”, a explicat Culio in Four Four Two Turcia.
Culio rămâne în memoria microbiștilor din România pentru evoluția fantastică din meciul cu AS Roma, din grupele UEFA Champions League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER